El, lucrul. El, suprema frică
Pe unde treceau pașii lui
pământul dospea nebunește crucile de mai târziu. Căci voi sunteți pierdutele căi ale zeului, în voi s-a rătăcit glasul lui. Însângerați-vă sufletul și a voastră este iertarea păcatului de a merge mai departe. Al vostru este ținutul nimănui
Din trupurile voastre se vor construi incertitudinile oamenilor
Apoi
și-a ridicat curajul și a lovit toate oglinzile
toate apele
Pentru ca nimeni să nu se mai privească vreodată
Asta e calea spre nemurire?
Nu!
este doar un bulevard iluminat pe banii cetățenilor
iar Eu
sunt zeul care urmează la rând
Supune-te!
Îngenunchează înaintea mea patru ani din viața ta!
Și apoi?
Tot viață se numește!

După un timp
s-a scăldat în mijlocul oamenilor care
îl priveau din toate respirațiile lor
Le-a promis frică la discreție
Le-a promis clădiri din ciment și fier la ferestre
Încăperi întunecoase și paturi le-a promis în fiecare colț
al marelui oraș!
Și ei?
Ce au făcut ei?
Și-au dezvelit picioarele înaintea privirilor sale
Aveau genunchi metalici
Tineri
Neîndoiți vreodată
Dar urletul său putea să îngenuncheze chiar și aerul
Prin urmare sute de locuri de muncă
au fost scoase la iveală peste noapte
Atelierele lucrau zi și noapte să-i îngenuncheze
Căzuții loveau trotuarele până la sânge!
Și iată-i doamne cum dau din umeri
Cum tac sub lovituri
Ei sunt poporul tău de lemn
Și apoi?
Tot viață se numește!